new posts members Forum Rules search RSS |
|
Forum BIBLIOTECA ONLINE Poezii NICHITA STANESCU |
NICHITA STANESCU |
date: Sâmbătă, 25/06/2011, 2:24 AM | message # 1
Emotie de toamnã
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mã tem ca n-am sã te mai vad, uneori, ca or sã-mi creasca aripi ascutite pana la nori, ca ai sã te ascunzi intr-un ochi strain, si el o sã se-nchida cu o frunza de pelin. Si-atunci mã apropii de pietre si tac, iau cuvintele si le-nec în mare. Suier luna si o rasar si o prefac intr-o dragoste mare. ![]() ...am invatat sa plang cu zambetul pe buze... |
date: Sâmbătă, 25/06/2011, 2:24 AM | message # 2
De dragoste
Ea sta plictisita si foarte frumoasa parul ei negru este suparat mâna ei luminoasa demult m-a uitat, - demult s-a uitat si pe sine cum atirna pe ceafa scaunului. Eu mã inec în lumine si scrisnesc în crugul anului. Ii arat dintii din gura, dar ea stie ca eu nu rid, dulcea luminii faptura mie, pe mine mã infatiseaza pe când ea sta plictisita si foarte frumoasa si eu numai pentru ea traiesc în lumea fioroasa de sub ceresc. ![]() ...am invatat sa plang cu zambetul pe buze... |
date: Sâmbătă, 25/06/2011, 2:25 AM | message # 3
Ce bine cã esti
E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Sã stam de vorba, sã vorbim, sã spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mã, fericire, în sus, si izbeste-mi timpla de stele, pânã când lumea mea prelunga si în nesfirsire se face coloana sau altceva mult mai inalt si mult mai curând. Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se, doua culori ce nu s-au vãzut niciodata, una foarte de jos, intoarsa spre pãmânt, una foarte de sus, aproape rupta în infrigurata, neasemuita lupta a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt. ![]() ...am invatat sa plang cu zambetul pe buze... |
date: Sâmbătă, 25/06/2011, 2:25 AM | message # 4
Cântec de dor
Mã culcasem lângã glasul tau. Era tare bine acolo si sinii tai calzi îmi pastrau timplele. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Poate ceva despre crengile si apele care ti-au cutreierat noptile. Sau poate copilaria ta care a murit undeva, sub cuvinte. Nici nu-mi mai amintesc ce cântai. Mã jucam cu palmile în zulufii tai. Erau tare indaratnici si tu nu mã mai bagai de seama. Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Poate doar asa, de tristetea amurgurilor. Ori poate de drag si de blindete. Nu-mi mai amintesc de ce plângeai. Mã culcasem lângã glasul tau si te iubeam. Decembrie 1956 ![]() ...am invatat sa plang cu zambetul pe buze... |
date: Sâmbătă, 25/06/2011, 2:26 AM | message # 5
Lunã în câmp
Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul, sub cortul adormitilor gutui si de-as putea sã-mi rup din ochii tai privirea, vazduhul serii mi-ar parea caprui. Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge, zvelti vanatori, în arcuitii lei din goana calului, cum isi subtie arcul. 0, tinde-ti mana stânga catre ei si stinge tu conturul lor de lemn subtire pe care ramurile I-au aprins, suind sub luna-n seve caii repezi ce-au ratacit cu timpul, pe intins. Eu te privesc în ochi si-n jur sã sterg copacii In ochii tai cu luna mã rasfrang ... si ai putea, uitand, sã ne strivesti în gene dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng. ![]() ...am invatat sa plang cu zambetul pe buze... |
date: Sâmbătă, 25/06/2011, 2:27 AM | message # 6
O cãlãrire în zori
Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise, se face departare, se face nisip. Mi-am întors catre soare unicul chip, umerii meu smulg din goana frunzise. Campul taindu-l, pe doua potcoave calul meu salta din lut, fumegind. Ave, mã-ntorc catre tine, eu. Ave! Soarele a izbucnit peste lume strigind. Tobe de piatra bat, soarele creste, taria cu acvile din fata lui se prabuseste în trepte de aer, sticleste. Tacerea se face vint albastrui, pintenul umbrei mi-l creste în coastele cimpului. Soarele rupe orizontul în doua. Taria isi naruie sfirsetele-i carcere. Sulite-albastre, fãrã intoarcere, privirile mi le-azvirl, pe-amindoua, sã-l intimpine fericite si grave. Calul meu salta pe doua potcoave. Ave, maree-a luminilor, ave! Soarele salta din lucruri, strigind clatina muchiile surde si grave. Sufletul meu il intimpina, ave! Calul meu salta pe doua potcoave. Coama mea blonda arde în vint. ![]() ...am invatat sa plang cu zambetul pe buze... |
| |||
| |||