ElegantFM - Sandra Brown - Secrete Bine Pazite - Pagina 2

new posts members Forum Rules search RSS

Pagina 2 din 2
«
1
2

date: Sâmbătă, 25/06/2011, 10:40 PM | message # 16

Capitolul 23

- Incendiată? repetă ea, cu voce subţire.
- Nu mai face pe inocenta.
- Habar n-am despre ce vorbeşti. Reede lovi cu pumnul în volan.
- Curin de mai poţi dormi? Alex se uită la el îngrozită.
- Vrei să spui că am vreo legătură cu asta?
Reede îşi concentra atenţia asupra drumului. Faţa lui era încordată şi rigidă în
lumina verzuie a instrumentelor de bord. Staţia de radio era în funcţiune.
Transmisiunile erau clare şi penetrante. Nu mai întâlniră nici o maşină pe şosea,
aşa că sirena nu era necesară, dar luminile de pe cabină continuau să clipească,
făcând-o pe Alex să se simtă ca în interiorul unui caleidoscop.
- Cred că eşti băgată în asta până în gât, tu şi cu prietenul şi asociatul tău.
Uimirea ei păru că-l înfurie şi mai tare.

- Reverendul Fergus Plummet, urlă el. Predicatorul e un bun prieten de al tău,
nu?
- Plummet?
- Plummet? o imită el, răutăcios. Când aţi pus la cale asta, în seara în care te-a
vizitat la motel sau atunci când v-aţi întâlnit pe trotuar, în faţa localului B & B?
Alex respiră de câteva ori scurt şi repede.
- De unde ştii?
- Ştiu, e bine? Cine pe cine l-a chemat primul?
- El şi soţia lui au venit la mine în cameră. Era prima oară că-l vedeam. Omul ăla
e nebun.
- Asta nu te-a împiedicat să-l racolezi.
- N-am făcut aşa ceva.
înjurând în surdină, duse microfonul la gură şi îl anunţă pe unul din ajutoarele
sale că se afla doar la câteva minute distanţă.
- înţeles, Reede. Când ajungi, du-te la grajdul doi.
- De ce?
- Nu ştiu. Cineva mi-a spus să-ţi comunic asta.
- înţeles. Sânt acum la poartă.
Ieşiră din şosea şi o luară pe drumul particular. Alex simţi că i se întoarce
stomacul pe dos când văzu coloana de fum ridicându-se dintr-unul din grajdurile
cailor. Flăcările nu se mai vedeau, dar acoperişul lui ca şi al celor din jur erau
udate cu furtune de apă. Pompieri în combinezoane şi cu cizme de cauciuc
încercau cu disperare să limiteze incendiul.
- Au ajuns înainte ca pagubele să fie prea mari, o informă Reede aspru.
O salvare era parcată lângă grajdul care ardea şi alta în faţa casei. Aproape
toate geamurile de la parter erau sparte. Pe pereţii exteriori erau vopsite cu
spray-ul avertismente îngrozitoare despre Ziua Judecăţii de Apoi.
- Au fost trei maşini pline de oameni. Se pare că au înconjurat casa fermei de
mai multe ori aruncând cu pietre în geamuri, dar asta după ce-şi făcuseră treaba.
Observă ce vânzare a făcut K-Mart în seara asta cu spray-urile de vopsit, spuse
Reede, răsfrângându-şi buzele furios. Au umplut jgheaburile cu apă de băut, cu
baligă. Ai nişte prieteni pe cinste, doamnă consilier. -
- A fost rănit cineva?
Era o scenă oribilă şi Alex simţea că se sufocă.
- Unul dintre jockei.
Alex se întoarse spre el aşteptând detalii.
- l-a auzit pe huligani, a ieşit din dormitor, s-a împiedicat, a căzut şi şi-a rupt un
braţ.
Grajdul-numărul doi era acela cu acoperişul fumegând. Reede opri în faţa lui şi o
lăsă pe Alex în maşină în timp ce el intră înăuntru. Cu senzaţia că mâinile şi
picioarele îi cântăresc fiecare o sută de kilograme, Alex coborâ şi îl urmă prin
uşile larg deschise, făcându-şi loc cu umerii printre pompierii ce se agitau în jur.

- Ce s-a întâmplat, îl auzi ea pe Reede întrebând pe când alerga pe coridorul
central.
Un cal necheza de durere. Era cel mai hidos sunet pe care-l auzise ea vreodată.
Reede alergă mai repede.
Mintofiii erau adunaţi într-un grup sumbru, în pijamale lângă unul dintre staule.
Sarah Jo piîngea amarnic în timp ce Angus o mângâia pe spate, plin de ardoare
dar fără efect. Junior o ţinea de o mână, folosindu-şi mâna liberă pentru a masca
un căscat. Reede îi dădu la o parte, dar se opri la intrarea în staul.
- Isuse Christoase! exclamă el, aruncând apoi o serie de înjurături murdare.
Brusc, scoase un urlet de durere care o făcu pe Alex să se retragă în întuneric.
Un bărbat burtos, cu ochelari, apăru în lumina lămpii. După toate probabilităţile,
fusese scos din pat. Haina fusese îmbrăcată direct peste pijama. Punându-şi
mâna pe
braţul lui Reede, dădu din cap cu un aer grav.
- Nu se mai poate face nimic, Reede. Va trebui sacrificat. Reede îl privi tăcut, cu
ochii lipsiţi de expresie. Pieptul i
se ridica şi cobora ca şi cum era pe punctul de a vomita cina." Suspinele lui
Sarah Jo se înteţiră. Işi acoperi faţa cu mâinile.
- Mamă, te rog, hai să mergem în casă.
Junior o cuprinse pe după mijloc şi o îndepărtă de staul. Braţul lui Angus căzu pe
lângă corp, inert. Mama şi fiul se deplasau încet pe coridorul central.
O observară pe Alex abia când fură în dreptul ei. în clipa când o văzu, Sarah Jo
scoase un ţipăt ascuţit şi îndreptă spre ea un deget acuzator.

- Tu. Tu ne-ai făcut asta! Alex se dădu înapoi. -Eu... - E vina ta, căţea ordinară!
- Mamă, o dojeni Junior, bIînd, dar plin de simpatie faţă de Alex.
Sfârşită de ieşirea ei, Sarah Jo se apropie de el. Junior îi aruncă o privire
pătrunzătoare care părea mai degrabă nedumerită decât acuzatoare. Fără să
mai scoată un cuvânt, se îndepărtă cu mama lui care îşi ţinea acum capul plecat
pe pieptul lui, întristată.
- Ce s-a întâmplat, Ely? întrebă Reede, apacent străin de cealaltă dramă.
- Probabil că a căzut o grindă peste el şi i-a rupt umărul, răspunse calm omul cu
numele de Ely, probabil un veterinar.
- Dă-i un calmant, pentru Dumnezeu.
- l-am dat deja. Unul puternic, dar probabil că durerea e prea mare, spuse el,
privind animalul în suferinţă. Are şi femurul rupt. Probabil că are şi leziuni interne.
Chiar dacă aş putea să-l cârpesc, ar rămâne bolnav şi nu ţi-ar fi de nici un folos
ca armăsar,
Rămaseră câteva clipe tăcuţi, ascultând gemetele de
durere ale animalului. în cele din urmă, Angus spuse:
- Mulţumesc. Ely. Ştiu că ai făcut tot ce ai putut.
- îmi pare rău, Angus, Reede, spuse veterinarul, sincer. Voi rămâneţi aici. Eu
trebuie să mă duc la birou să iau medicamentul, apoi mă întorc şi îi fac injecţia.

- Nu, spuse Reede. răguşit. Mă ocup eu de asta.
- Nu-i nevoie, Reede. Injecţia e...
- Nu-l pot lăsa să sufere până atunci.
- Nu durează nici zece minute.
- Am zis c-o fac eu, urlă Reede, impacientat. Interveni Angus, bătându-l pe umăr
pe veterinar pentru
a-i suprima orice obiecţie.
- Du-te acasă. Ely. Regret că te-am scos din pat.
- îmi pare rău. Timp Dublu mi-a fost pacient de când s-a născut.
Alex îşi duse mâna la gură. Timp Dublu era calul adorat al lui Reede. Veterinarul
ieşi prin uşa cealaltă, fără s-o vadă pe Alex.
Afară, pompierii strigau unii la alţii. Caii sforăiau înfricoşaţi şi neliniştiţi, tropăiau
în staulele lor. Sunetele acelea păreau distante şi detaşate de scena plină de
tensiune care avea loc în acest staul.
- Reede, o să poţi...?
- Da. Du-te la Sarah Jo. Mă ocup eu de asta.
Angus păru gata să spună ceva, dar se răzgândi şi îi întoarse spatele. Aruncă
spre Alex o privire dură, ascuţită, când trecu pe lângă ea. dar nu spuse nimic.
Lui Alex îi veni să piîngă, când îl văzu pe Reede îngenunchind pe podeaua
acoperită de fân. Şeriful mângâie botul animalului rănit, şoptind:
- Ai fost bun, cel mai bun. Ai dat din tine totul, chiar mai mult decât aveai.
Animalul necheză ca şi cum ar fi aprobat.
Reede se ridică încet în picioare şi duse mâna la pistol.
îl scoase, controla dacă are cartuş pe teavă şi îl îndreptă spre cal. -Nu!
Alex ţâşni din întuneric şi îl apucă de braţ.
- Reede, nu face asta. Lasă pe altcineva.
Alex văzuse criminali înrăiţi, care după ce fuseseră condamnaţi la moarte,
începuseră să-i ameninţe pe procuror, pe judecător, pe juraţi, cu răzbunări
groaznice de dincolo de mormânt.
Nu văzuse însă niciodată atât de clar intenţia de a ucide ca atunci când Reede
se uită la ea. Ochii lui erau plini de lacrimi şi ură. Cu o mişcare brutală, o prinse
de mijloc şi o lipi de el. Ea încercă să se desprindă. Reede înjură şi mări
strânsoarea braţului cu care o încolăcise.
îi luă mâna dreaptă în mâna lui stingă şi o forţă să ţină pistolul în timp ce îi
îndrepta ţeava spre ochii calului. Apoi o făcu să apese pe trăgaci.
- Nu!
Ţipătul ei izbucni în clipa în care se descarcă arma din mâna ei. Sunetul mortal
păru să ricoşeze în pereţii de piatră ai grajdului, reverberând la infinit. Caii
nechezară, tropăind înfricoşaţi. Cineva de afară scoase un strigăt şi câţiva dintre
pompieri dădură buzna pe uşă să vadă ce era cu împuşcătura aceea.
Reede o îndepărtă pe Alex de el cu o mişcare bruscă. Cu vocea plesnind de
furie, spuse:
- Ar fi trebuit să faci treaba curat, ca acum, scutindu-l de agonia asta.

- Incendiul a fost stins complet, domnule Minton, raportă şeful pompierilor. Am
controlat toată instalaţia
electrică şi tot acoperişul. Stricăciunile sânt mici, adăugă el, plesnind din buze.
Mare păcat de calul de rasă al lui Reede Lambert.
- Mulţumesc pentru tot ce-ai făcut. întotdeauna am zis că pompierii noştri sânt cei
mai buni din Texas.
Lui Angus părea să-i fi revenit puţin inima la loc, deşi trăsăturile lui erau marcate
de oboseală. Se ţinea tare, hotărât să nu arate pierderea suferită. Alex îi admiră
dârzenia şi optimismul.
Stătea la masa din bucătărie cu Junior şi arăta de parcă tocmai încheiase un
poker care durase toată noaptea, în loc de a ţine un priveghi pentru calul de rasă
pierdut şi devastarea proprietăţii.
- Apăi. noi o s-o cam luăm din loc, spuse pompierul luîndu-şi casca şi
îndreptându-se spre uşa din spate. Am să trimit pe cineva în zori să caute ceva
indicii. E un caz clar de incendiu intenţionat.
- Vă stăm la dispoziţie cu tot ce putem. Vă mulţumesc că aţi venit atât de repede
şi aţi oprit extinderea focului.
- Pe curând.
In timp ce pompierul ieşea pe uşa din spate, se ciocni de Reede care tocmai
intra. Acesta o ignoră pe Alex care stătea cu un aer detaşat, lângă perete, şi îşi
turnă o ceaşcă de cafea din cafetiera adusă de Lupe.
- Am curăţat jgheaburile de apă să nu se otrăvească cumva caii cu propriile lor
excremente, spuse el, fără emoţie. Am acoperit toate ferestrele cu scânduri, ca
să nu îngheţe în noaptea asta. Mai trebuie făcută curăţenie peste tot.
- Da, suspină Angus, ridicându-se în picioare. Din păcate, nu putem face asta
până nu se luminează de ziuă, aşa că eu mă duc la culcare. Mulţumesc, Reede.
Ţi-ai făcut datoria cu prisosinţă.
Reede dădu din cap scurt.
- Ce face Sarah Jo?
- Junior a convins-o să ia un tranchilizant.
- Acum doarme, spuse Junior, ridicându-se şi el. Vrei să te duc eu înapoi, Alex?
N-ai de ce să stai aici toată noaptea.
- Am adus-o să-şi vadă opera, spuse Reede.
- N-am absolut nici un amestec în asta! strigă Alex.
- Poate nu direct, spuse Angus, încordat, dar ancheta asta nesăbuită a ta a pus
lucrurile în mişcare. Ne luptăm cu predicatorul ăla cu gură mare care nu
propovăduieşte decât despre focurile iadului, de ani de zile. N-aştepta decât
ocazia potrivită pentru a declanşa toată operaţiunea asta. Tu i-ai oferit-o.
- Regret că priveşti lucrurile astfel, Angus.
Aerul era încărcat de tensiune. Nu se mişca nimeni. Chiar şi menajera se opri din
spălatul ceştilor de cafea, în cele din urmă. Junior înainta spre ea şi o apucă de
braţ.
- Hai să mergem. Se face târziu.

- O duc eu înapoi, spuse Reede scurt.
- E plăcerea mea, spuse Junior.
- E în drumul meu, replică Reede.
- Ai s-o baţi la cap cu ce s-a întâmplat aici.
- Ce-ţi pasă ţie ce-i spun eu?
- Foarte bine, atunci. Du-o tu acasă, spuse Junior, iritat. Tu eşti cel care a adus-
o, nu? Spunând asta se întoarse şi ieşi din cameră.
- Noapte bună, Reede, Alex, spuse Angus, fără să zâmbească,, u/mându-l pe fiul
său.
Reede aruncă zaţul cafelei în chiuvetă.
- Haide, îi porunci el.
Luîndu-şi haina, Alex ieşi împreună cu el şi se urcă în maşină, tăcută. Ar fi vrut
să spună ceva pentru a rupe acea tăcere insuportabilă, dar nu reuşi să articuleze
nici un singur cuvânt. Reede nu părea,dispus să converseze. Conducea cu ochii
fixaţi pe linia albă din mijlocul şoselei.
în cele din urmă, nodul de anxietate din pieptul ei deveni prea mare şi reuşi să
îngâne:
- N-am nici o vină în ceea ce s-a întâmplat în noaptea asta.
Reede întoarse capul şi o privi cu o expresie de totală neîncredere.
- Junior m-a crezut, spuse ea, defensiv.
- Ce ştie-el? L-ai îmbrobodit. S-a uitat odată în ochii tăi candizi şi a căzut ca o
piatră în apă. A intrat în rahatul ăsta sentimental că eşti fiica Celinei, până în gât.
îşi aduce aminte cu câtă dragoste te înconjura şi ar vrea s-o facă din nou - dar
acum, într-un mod diferit. Jucăria pe care vrea să ţi-o dea acum nu zdrăngăne.
- Eşti dezgustător.
- Trebuie să fi fost în culmea fericirii văzând că sântem gata să ne batem pentru
tine.
Alex scrâşni din dinţi.
- N-ai decât să crezi ce vrei despre intenţiile mele cu Junior sau ale lui cu mine,
dar n-am să tolerez acuzaţia că eu aş fi responsabilă de ce s-a întâmplat la
fermă.
- Ba da. Tu l-ai incitat pe Plummet.
- Fără intenţie. Plummet şi-a vârât în cap că eu aş fi "răspunsul la rugile lui, că
Dumnezeu m-a trimis pentru a purifica oraşul de păcătoşi, de Mintoni, de toţi cei
legaţi de cursele de cai.
- E mai nebun decât am crezut.
Alex îşi frecă braţele ca şi cum amintirea lui Plummet irar fi dat mâncărimi.
- Asta nu-i nimic. Zice că Dumnezeu e supărat pentru că nu v-am băgat pe toţi
după gratii. M-a acuzat că fraternizez cu diavolul, adică cu tine, termină ea,
omiţând să-i spună despre insinuările sexuale pe care le făcuse Plummet.
Reede parcă în faţa motelului. Uşa era încă spartă şi stătea larg deschisă.
- Parcă ai zis c-o să te ocupi de asta.
- Pune un scaun sub clanţă până la ziuă. N-o să păţeşti nimic.

Nu opri motorul, îl lăsă să meargă. Staţia de radio a poliţiei pârâia monoton, dar
nu se mai transmitea nimic. Zgomotul o călca pe nervi.
- îmi pare rău de Timp Dublu, Reede. Ştiu cât de mult ţineai la el.
Haina lui de piele scârţâi în contactul cu tapiţeria maşinii când Reede ridică din
umeri.
- Era asigurat.
Alex scoase un mic strigăt de furie. N-o lăsa să-i ceară scuze. N-o lăsa să-i pară
rău sau să fie tristă pentru că nici el nu-şi îngăduia să aibă aceste emoţii. Văzuse
durerea lui cu câteva clipe înainte de împuşcarea calului. O auzise când îi
vorbise despre înmormântarea tatălui său.
Şi asta era ceea ce iReede nu putea uita. De mai multe ori îşi coborâse garda şi
îi dezvăluise că în fond era un om plin de simţire.
îşi strânse degetele în pumni, apăsându-şi încheieturile mâinilor una peste alta,
şi le împinse spre el. Reede o privi cu o expresie întunecată, întrebătoare,
- Ce vrea să zică asta?
- Pune-mi cătuşele, spuse ea. la-mă. Arestează-mă. Acuză-mă de crimă.
Spuneai că eu sânt de vină.
- Eşti, mârâi el, cu furia de mai înainte. Angus avea dreptate. Dacă nu veneai aici
şi nu începeai cu întrebările, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.
- Refuz să-mi asum vina pentru ceea ce s-a întâmplat în noaptea asta. A fost
opera unui om dezechilibrat şi a susţinătorilor lui greşit îndrumaţi. Dacă n-ar fi
fost ancheta mea, ar fi găsit altceva. Mi-am exprimat regretul pentru
cal. Ce altceva vrei de la mine?
Reede îi aruncă o privire pătrunzătoare. Alex îşi retrase mâinile, cu o mişcare
bruscă ca şi când ar fi fost prea aproape de gura vreunui animal înfricoşător şi ar
fi observat asta în ultima clipă.
Simţea în gură gustul sărutului său - gustul de whisky şi tutun. Ca şi când s-ar fi
întâmplat aievea, simţea zvârco-lirea limbii lui, apăsarea posesivă a mâinii lui pe
capul ei, prezenţa masivă a pulpelor lui lipite de ale ei.
- Aţi face bine să vă daţi jos. doamnă consilier.
Vocea lui era calmă şi răguşită. Mâna acţiona schimbătorul de viteze băgând în
marşarier.
Alex îi urmă sfatul şi coborâ.

Capitolul 24

Alex căută telefonul bâjbâind. Răspunse la al cincilea apel cu „Alo" răguşit.
- Domnişoara Gaither? Sper că nu v-am trezit. Mi-ar părea nespus de rău.
Alex îşi dădu la o parte părul de pe faţă, îşi trecu limba peste buzele uscate, clipi
din ochii umflaţi şi se strădui să se ridice.
- Nu... tocmai făceam... citeam ceva. Ceasul de pe noptieră arăta ora zece. Fu
surprinsă că

era atât de târziu, dar în fond, era aproape ziuă când se culcase.
- Vă rog să mă scuzaţi, nu sânt sigură...
- Sarah Jo Minton.
Alex nu-şi putu reţine o exclamaţie de surpriză. Sarah Jo era ultima persoană din
lume care s-o sune.
- Sânteţi... S-a întâmplat ceva?
- Sânt bine, dar mă simt foarte jenată pentru ceea ce ţi-am spus aseară.
Mărturisirea asta făcută atât de simplu o impresiona.
- E scuzabil în starea în care eraţi.
- N-ai vrea să luăm ceaiul împreună după-amiază? Poate că era încă adormită şi
acesta era doar un vis.
în zilele noastre, oamenii spun „Hai să mâncăm ceva", sau „Ce zici de-o bere",
sau „Hai să-i tragem un chef". Nimeni însă n-ar face o invitaţie la ceai.
- Este... E foarte drăguţ din partea dumneavoastră.
- îţi convine la ora trei?
- Unde?
- Cum unde? Aici la fermă, bineînţeles. Aştept cu nerăbdare să te văd,
domnişoară Gaither. La revedere.
Alex rămase cu ochii la receptor câteva secunde, apoi îl puse încet în furcă.'Ce
naiba o făcuse pe Sarah Jo Minton s-o invite la ceai?
Biroul doctorului Ely Collins era probabil cea niai aglomerată cameră din câte
văzuse Alex vreodată. Era curată, dar dezordonată şi la fel de nepretenţioasă ca
veterinarul.
- Vă mulţumesc că m-aţi primit, doctore Cbllins.
- Nici un deranj. Eram liber în după-amiaza asta. Intraţi. Luaţi loc.
Luă un teanc de ziare de pe scaunul simplu, de lemn şi i-l oferi. El se aşeză la un
birou acoperit cu un munte de hârtii.
- Nu sânt chiar atât de surprins de vizita dumneavoastră, remarcă el candid.
- Cum aşa?
- M-a sunat Pat Chastain şi mi-a spus că s-ar putea să-mi puneţi câteva întrebări.
- Credeam că e plecat.
- Asta a fost acum vreo două săptămâni, exact după ce aţi sosit.
-înţeleg.
Alex se hotărâse să folosească cele câteva ore până la întâlnirea cu Sarah Jo,
discutând cu veterinarul. Când îi telefonase, acesta acceptase imediat.
- Sânteţi în temă cu cazul Celinei Gaither?

.A - Sigur. Era o fată dulce. ToJi erau morţi după ea.
- Mulţumesc. Tatăl dumneavoastră a fost cel care asistase fătarea mânzului la
ferma Minton, în ziua aceea, nu?
- Da. Eu i-am luat locul după ce a murit.
- Aş dori unele informaţii adiacente. Lucraţi exclusiv pentru Minton?

- Nu. încă nu sânt medic intern. îmi fac practica. Totuşi, trebuie să vă spun cinstit
că Mintonii îmi dau atât de mult de lucru încât aş putea lucra pentru ei în
exclusivitate. Mă duc acolo aproape zilnic.
- La fel făcea şi tatăl dumneavoastră?
- Da, dar dacă vreţi să-mi sugeraţi că n-ar trebui să vorbesc despre Mintoni de
teamă să nu-mi pierd bonurile de masă, vă înşelaţi.
- N-am vrut să spun asta.
- Ăsta-i un ţinut al cailor şi vacilor. Sânt nevoit să refuz mai multe propuneri decât
pot să accept. Sânt un om cinstit. Aşa era şi tata.
Alex îşi ceru scuze a doua oară, deşi îi trecuse prin minte că veterinarul ar ezita
să divulge informaţii care i;ar putea incrimina pe clienţii care-l plăteau atât de
bine.
- V-a spus tatăl dumneavoastră ceva despre uciderea Celinei?
- A pIîns ca un copil când a auzit că fusese ucisă cu unul din instrumentele lui.
- Doctorul Collins a identificat arma crimei ca fiind scalpelul său?
- N-a existat niciodată vreun dubiu. Mama îi dăduse acel set de instrumente de
argint la cea de a douăzeci şi cincea aniversare a căsătoriei lor. Aveau iniţialele
lui gravate pe mâner. Scalpelul acela era al lui, fără dubiu. Ceea ce l-a urmărit
până la moarte a fost faptul că fusese atât de neglijent ca să-l piardă.
Alex se trase pe marginea scaunului.
- Nu-i stătea în obicei să fie neatent cu scalpelul acela, care era un dar de la
soţia lui, nu?
Veterinarul se scarpină la gât.
- Tata preţuia mult acele lucruri. Le ţinea într-o cutie căptuşită cu catifea. N-am
putut niciodată să înţeleg cum a căzut scalpelul ăla din geantă, exceptând cazul
în care atenţia tuturor era concentrată asupra iepei. Cu toată sinceritatea cred că
pur şi simplu a scăpat jos.
- Eraţi acolo?
- Credeam că ştiţi deja. Mă dusesem şi eu pentru a vedea şi a ajuta, dacă
tata.avea nevoie de mine. Desigur, era şi Reede acolo. Mai ajutase şi la alte
naşteri.
- Reede era acolo?
. - A fost acolo toată ziua.
- L-a lăsat tatăl dumneavoastră vreo clipă singur cu geanta?
Ely Collins îşi pipăi interiorul obrazului cu limba. Se vedea că nu vrea să
răspundă.
- Se poate să-l fi lăsat şi să fi uitat de asta complet. Dar să nu trageţi concluzia
că-l acuz pe Reede, adăugă el.
- Nu, bineînţeles. Cina a mai fost în grajd în ziua aceea?
- Păi... să vedem..., spuse el, sugându-şi buza inferioară în timp ce se gândea.
Cam toată lumea, într-un' moment sau altul... Angus, Junior, Reede, toti rândaşii
şi jockeij.
- Pasty Hickam?

- Sigur. Toată lumea de la fermă se interesa de iapa aia. Chiar şi Stacey Wallace
a trecut pe acolo. După cât îmi amintesc, tocmai se întorsese dintr-o călătorie pe
coastă.
Totul în Alex se opri brusc. Făcu eforturi mari să rămână impasibilă.
- A stat mult?
- Cine, Stacey? Nu. Spunea că trebuie să se ducă acasă pentru a despacheta.

- Şi Bud Prostănacul? A fost şi el pe acolo? - Asta rătăcea peste tot. Nu-mi amintesc să-l fi văzut, dar asta nu înseamnă că n-
a fost.
- Dacă nu l-ati văzut, n-ati fost surprins când s-a găsit la el scalpelul plin de
sângele Celinei?
- Nu prea. Tata nu observase lipsa lui până când l-au găsit la Bud. Am crezut ce
mi s-a spus: că din întâmplare căzuse din geantă, că Bud îl văzuse, îl luase şi o
omorâse pe mama dumitale.
- Dar e posibif ca, în mijtocul acelei confuzii şi agitaţii în legătură cu iapa şi
mânzul, cineva să-l fi luat din geantă pe furiş, nu?
-Da.
Veterinarul admise cu oarecare reţinere pentru că îi implica pe oamenii pentru
care lucra. Alex îşi aminti cât de mult interes arătase faţă de calul lui Reede. Ely
Collins era prieten cu toţi cei trei suspecţi. îl forţase să-şi divizeze loialitatea între
propria lui integritate şi oamenii care făcuseră să-i devină accesibile cizmele
Lucchese, lucrate de mână. Sarcina era dificilă, dar necesară.
Alex se ridică să plece şi îi întinse mâna. El i-o strânse.
- Oh, încă ceva. doctore Collins. Aş putea să mă uit la scalpel?
Veterinarul se arătă surprins.
- Desigur, dacă l-aş avea.
- Nu-l aveţi? -Nu.
- îl are mama dumneavoastră?
- Nu l-a primit niciodată înapoi.
- Nici după închiderea lui Bud?
- Nici tata, nici mama n-au insistat prea mult să-l ia înapoi, datorită celor
întâmplate.
- Adică e pus pe aici, pe undeva?
- Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el.
Ferma Minton forfotea ca un stup de albine. Echipe de rândaşi făceau curăţenie
îndepărtând gunoiul. Pompierii răscoleau printre lemnele arse şi izolaţii, căutând
cauza incendiului.
în jurul casei o echipă de sablori ştergeau mesajele apocaliptice scrise cu spray-
ul de vopsit pe pereţii de piatră. Ferestrele erau măsurate pentru a înlocui
geamurile sparte.
Reede era în mijlocul acestei activităţi făcând de toate. Era nebărbierit şi murdar.
Arăta de parcă el însuşi se târâse prin funingine şi cenuşă căutând indicii.

Cămaşa ieşită din pantaloni era descheiată; mânecile erau suflecate. Era cu
capul gol, dar purta mănuşi de lucru, din piele.
O văzu pe Alex în clipa în care ea se dădu jos din maşină, dar înainte de a putea
spune ceva, fu strigat de un pompier.
- Poate vreţi să vă uitaţi la asta, domnule şerif.
Reede îşi ridică privirea surprins şi se duse la grajdul
numărul doi. Alex îl urmă.
- O piatră? Ce legătură are piatra asta cu focul? tocmai întreba Reede când
ajunse ea acolo.
Pompierul se scarpină în cap prin cascheta de baseball.
- Am impresia că focul a fost un accident. Ceea ce vreau să spun este că cine a
făcut asta a folosit ceva ca un fel de praştie de spart geamuri.
- Ca David în luptă cu Goliat, murmură Alex. Reede dădu din cap, subtiindu-şi
buzele. Pompierul adăugă:
- Părerea mea e că această piatră aruncată a aterizat pe acoperişul grajdului şi a
scurtcircuitat vreo sârmă care la rândul ei a provocat incendiul.
- Deci n-a fost premeditat? Pompierul încruntă din sprâncene.
- Nu, nu mi se pare. Dacă eu aş fi vrut să produc un incendiu, aş fi aruncat un
cocktail Molotov sau o săgeată aprinsă. în nici un caz n-aş fi aruncat o piatră,
termină el cu un rânjet stupid.
Beede cântări piatra în palmă.
- Mulţumesc.
După plecarea pompierului, Reede se întoarse spre Alex.
- Nu-l mai putem acuza pe Plummet de provocare de incendiu.
Pentru că ziua era neobişnuit de caldă, Reede emana un miros de sare şi
transpiraţie, dar nu era neplăcut. De' fapt îi plăcea. Părul des de pe pieptul lui se
lăţea spre umeri şi se îngusta în partea de jos ca o cărare dispărând sub centură.
în partea de sus, era umed de transpiraţie şi cârlionţat, formând vârtejuri pe
muşchii pieptului şi pe ma-meloanele rigide datorită brizei reci.
Observând asta, se simţi cuprinsă de o căldură interioară, îşi ridică ochii spre
faţa lui. O picătură de sudoare
se rostogolea dinspre părul răscolit de vânt, către sprâncene şi ea trebui să facă
un efort pentru a rezista tentaţiei de a pune degetul în calea ei. Barba nerasă se
potrivea bine cu negreala şi sudoarea de pe faţa lui.
Străduindu-se din greu, reuşi să-şi abată gândurile de la toate astea.
- L-ai arestat pe Plummet?
- Am încercat, dar a dispărut.
- Şi familia?
- Sânt toţi acasă. Aveau nişte mutre vinovate ca dracu* şi se făceau că habar n-
au unde dispăruse predicatorul. Dar nu-mi fac probleme. Nu poate fi departe. O
să luăm lista cu membrii congregaţiei. Unul din ei îl ascunde sigur. O să apară el
mai curând sau mai târziu.
- Aş vrea să fiu de faţă la interogatoriul lui. Reede aruncă piatra la pământ.

- Ce faci aici?
- Am venit la un ceai cu Sarah Jo.
Ca răspuns la expresia lui neîncrezătoare, adăugă:
- A fost ideea ei, nu a mea.
- Distracţie plăcută, spuse el. sardonic. Apoi îi întoarse spatele şi porni agale
spre grajd.
Angus o întâmpină pe verandă. Stătea cu picioarele larg depărtate, supraveghind
activitatea oamenilor. în timp ce se apropia, Alex încercă să-şi ascundă
neliniştea. Nu era sigură de modul cum va fi primită.
- Eşti punctuală, spuse el. Ştia deci că urma să vină.
- Bună, Angus.
- Punctualitatea e o virtute. Ca şi curajul. Le ai pe amândouă, micuţă doamnă,
spuse el dând din cap, aprobator. Pentru că ţi-a trebuit mult curaj să vii astăzi
aici, continuă el, privind-o cu ochii îngustaţi. în privinţa asta, te asemeni mult cu
mama ta. Nici ea nu era o timidă.
- Nu?
Angus chicoti.
- îi ţinea bine în frâu pe dracii ăştia doi - Reede şi Junior.
Chicotul lui se pierdu într-un zâmbet tăcut; rămase cu ochii pierduţi în depărtare
şi cu gândul la o amintire dragă.
- Dacă ar fi trăit, ar fi fost o femeie deosebită, spuse el, întorcându-şi privirea
spre Alex. Ar fi fost ca tine, cred. Dacă aş fi avut o fiică, mi-ar fi plăcut să-ţi
semene.
Deconcertată de această afirmaţie neaşteptată, Alex spuse:
- Regret că am fost, chjar şi tangenţial, implicată în povestea asta - făcu un gest

larg care cuprindea toate stricăciunile produse de incendiu. Sper că Reedeî i va găsi pe făptaşi şi vor fi traşi la răspundere. - Şieu sper. Stricăciunile nu mă deranjează atât de mult, spuse el, privind la cioburile de sticlă de pe verandă. Pierderea acelui cal de rasă însă e
îngrozitoare. Nu pot să-ţi spun cât de rău îmi pare pentru Reede. A făcut sacrificii
enorme ca să-l cumpere.
- Părea extrem de tulburat, spuse Alex, întorcându-se să-l vadă pe Reede care
tocmai se dusese la maşină şi vorbea prin staţie.
- Mai mult decât furios. E gelos ca o ursoaică atunci când e vorba de ceva care-i
aparţine. E scuzabil, bănuiesc, ţinând cont de copilăria lui. N-avea nici oliţă să-şi
facă nevoile; n-avea pe nimeni care să aibă grijă de el. Trăia din mila altora.
Dacă ai fost muritor de foame, e greu să uiţi asta. E neîndurător şr aprig pentru
că uneori de asta depindea supravieţuirea lui.
Junior apăru în uşă cu zâmbetul lui celebru. Era într-o stare de spirit veselă,
nepotrivită, momentului. Spre deosebire de Reede şi Angus, hainele lui erau
imaculate. Privindu-l acum, era greu să ţi-l închipui asudând la treabă.
După ce o salută călduros pe Alex, spuse:

- N-o să vă vină să credeţi ce conversaţie am avut la
telefon. O doamnă a sunat să vadă ce-i face iapa care a fătat. Ştirile rele circulă
rapid în branşa noastră. Avea o voce înaltă şi a exclamat într-un falseto;

„Sărmana fetiţă, trebuie să fie speriată de moarte!" Am asigurat-o că iapa1 e în
alt grajd, dar ea m-a ţinut la telefon o jumătate de oră j punându-mă să jur că
fetiţa ei şi fetiţa fetiţei ei sânt bine. Junior imitase vocea melodioasă, de soprană,
a interlocutoarei.
Angus şi Alex râseră. Brusc, cu colţul ochilor, îl văzu pe Reede privindu-i. Stătea
complet nemişcat şi, deşi era prea departe de ei, Alex fu sigură că nu-i plăcea
ceea ce vedea. Resentimentul lui păru să traverseze aerul, izbind-o cu o forţă
palpabilă.

. - Trebuie să fi în casă, altfel întârzii la ceai, le spuse ea bărbaţilor. Junior îşi puse o mână pe umărul ei. - Mama vrea să-şi ceară scuze pentru ieşirea ei de * aseară.S-a înroşit toată când ai spus că accepţi invitaţia,i Aşteaptă cu nerăbdare să te vadă.

“Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.”

Just

Offline

Posts: 237

respect
[ 8 ]

date: Sâmbătă, 25/06/2011, 10:54 PM | message # 17

Capitolul 25

Lupe îi luă haina şi o conduse sus. Femeia se opri în ' faţa uşii şi ciocăni uşor.
- Intră.
Lupe deschise uşa, dar nu intră. Luînd aceasta drept o invitaţie, Alex trecu pragul
şi intră în camera care părea decupată dintr-un cadru de film. Remarca ei fu
spontană şi sinceră.
- Ce cameră frumoasă!
- Mulţumesc. Şi mie îmi place, spuse Sarah Jo, privind peste umărul lui Alex.
închide uşa. Lupe, te rog. Ştii că nu suport curentul, şi zgomotul pe care-l fac
lucrătorii ăia e îngrozitor. Adu tava cu ceai.
- Da, doamnă.
Menajera se retrase, lăsându-le singure.
Alex rămase lângă uşă, oarecum stânjenită de cizmele ei de piele întoarsă cu
locun joase'o'ii lungă de lână. Nu era nimic de care să-i fie jenă în
îmbrăcămintea ei. total neagră, dar părea strident de modernă şi nepotrivită în
această cameră extrem d fprrţintnâ în stil victorian, care mirosea ca o parfumerie
Gazda ei părea la fel de potrivită cu acest loc ca o balerină într-o cutie de bijuterii
cu muzicuţă. Dantela de la decolteul bluzei albe pe care o purta era la fel cu
aceea de la încheieturile ei delicate. Purta o fustă moale bej care stătea răsfirată
pe locul unde se aşezase, pe divanul acoperit cu damasc de culoarea oului de
vrabie, lângă fereastră. Soarele de după-amiază crea un halou în părului ei
- Poftim înăuntru şi la ioc. spuse a arătând un loiuuu delicat de lângă ea. De obicei stăpână bine, Alex se simţea stângace când păşea pe covorul care
acoperea podeaua.
- Mulţumesc pentru invitaţie. A fost o idee excelentă. Mă simţeam obligată să-ţi
cer scuze cât mai repede pt ceea ce ţi-am spus aseară. Nu vă mai gândiţi la asta. Am uitat. Junior şl Angus păreau s-o fi iertat pentru
rolul voluntar pe care îl avusese în acel act de vandalism. La rândul ei putea s-o
ierte pe Sarah Jo. Curioasă se uită în jurul ei.
- Aveţi o cameră de-a dreptui incmiaioare. Aţi aranjat-o dumneavoastră
personal?
Sarah Jo râse la fel de fragil ca şi o ridica spre gât pentru a se juca cu dantela,'
- O, da. N-aş avea încredere în decoratori să-mi aranjeze camera.De fapt, am copiat camera mea de acasă piesă cu piesă, câtam putut de bine. Angus
spune. j e prea pretenţioasă.
Alex căută discret ceva masculin, o cât de mică dovadă că exista un bărbat
acolo. Nu găsi nici una. Ca şi
cum i-ar fi ghicit gândurile, Sarah Jo spuse:
- Lucrurile lui sânt în altă cameră. Acolo.
Alex urmări direcţia privirii ei spre o uşă închisă.
- Intră, Lupe, spuse-Sarah Jo, ca răspuns la uşoara bătaie în uşă. A sosit ceaiul.
în timp ce Lupe aranja serviciul de argint pe masa de ceai, Alex întrebă într-o
doară:
- Vorbeaţi de casa părinţilor, doamnă Minton, Ken-tucky, nu?
- Da. Ţinutul cailor şi al vânatului. Mi-a plăcut atât de mult..
Privirea ei visătoare se îndreptă spre fereastră. Priveliştea nu era prea plăcută -
doar întinderi nesfârşite de pământ galben pierzându-se la orizont. Coroana unui
arbust uscat purtată de vânt se rostogoli pe lespezile de piatră ale curţii interioare
şi nimeri în bazinul de înot. Terenul din jurul lui era maroniu şi lipsit de viaţă, ca o
cultură de bumbac după recoltare.
- E atât de arid ţinutul ăsta... îmi lipseşte verdele de acasă. Desigur, avem păşuni
irigate pentru cai, dar nu-i acelaşi lucru.
Se întoarse încet şi îi mulţumi servitoarei cu o mişcare a capului. Lupe se
retrase.
- Cum îţi place ceaiul?
- Cu lămâie şi zahăr, vă rog. Un singur cub.
Sarah Jo păstrase ritualul pe care Alex îl crezuse dispărut de două generaţii. îl
îndeplinea meticulos. Mâinile ei palide, străvezii se mişcau cu fluiditate. Alex
înţelese atunci de ce acest obicei murise în America contemporană. Cerea prea
mult timp.
- Un sandwich? Castraveţi cu brânză topită?
- Desigur, răspunse Alex cu un zâmbet.

Sarah Jo mai adăugă şi doi biscuiţi pe farfurioară înainte de a i-o da lui Alex, care
îşi întinsese un şervet dantelat pe genunchi.
- Mulţumesc.
Sorbi din ceai şi spuse că e perfect. Sandwich-ul era doar o crustă subţire de
pâine peste o umplutură răcoroasă şi moale ca o cremă. Alex speră că stomacul
ei nu va face un zgomot indecent când va digera lacom acea porţie prea mare.
Nu luase micul dejun pentru că dormise, iar prânzul i se păruse prea aproape de
ora ceaiului.
în timp ce mânca una din prăjituri, Alex întrebă:
- V-aţi dus deseori în vizită în Kentucky?
Gazda ei îşi prepara propriul ei ceai, amestecând încet cu linguriţa.
- Numai de două ori. La moartea părinţilor.
- N-am vrut să vă întristez.
- Nu mai am altă familie decât pe Angus şi Junior. Un om de caracter trebuie să
se împace cu pierderea celor dragi.
Sarah Jo îşi puse ceaşca şi farfurioara pe masă atât de încet încât nu se auzi nici
un clinchet. Ţinându-şi capul plecat, se uită la Alex pe sub sprâncene,
- Numai că tu, nu.
Alex puse prăjitura pe jumătate întreagă, pe farfurie, ştiind intuitiv că ajunseseră
la motivul real al invitaţiei la ceai.
- Eu ce, nu?
- Tu nu te-ai împăcat cu gândul că morţii trebuie să rămână morţi.
Liniă frontului fusese trasă. Alex puse toate ustensilele pentru ceai pe tava de
argint, chiar şi şerveţelul subţire ca o pânză de păianjen pe care-l pusese pe
genunchi.
- Vă referiţi ta mama mea?
- Exact. Această anchetă ne-a adus multe necazuri, domnişoară Gaither.
- îmi pare rău, dar împrejurările sânt de vină.
- Huliganii au provocat stricăciuni, punând în pericol integritatea şi viaţa
animalelor pe care le avem sau le
găzduim şi prin asta însăşi existenta noastră.
- A fost un incident regretabil. Imi pare nespus de rău, spuse Alex, apeiînd la
înţelegerea ei de femeie. Eu n-am nici un amestec în asta. Vă rog să mă credeţi.
Sarah Jo inspiră adânc. Dantela de la gâtul ei tremură de indignare suprimată şi
neplăcere. Ostilitatea ei era atât de palpabilă, încât Alex se întrebă din nou ce
motiv avusese ca s-o invite acolo. "Nevoia de a-şi cere scuze era un pretext.
Aparent, Sarah Jo voise să- şi descarce o îndelung reţinută ură.
- Ce ştii despre mama dumitale şi relaţiile ei cu Reede şi Junior?
- Numai ceea ce mi-a spus bunica. Plus ceea ce am aflat de când am venit aici.
- Au fost ca unul, spuse ea, adoptând o voce slabă, gânditoare, care o făcu pe
Alex să-şi dea seama că alunecase în propria ei lume. Un mic club de-sine-
stătător. Rareori îl vedeai pe unul fără ceilalţi. Am observat asta în instantaneele
din anuarul liceului. Există o mulţime de fotografii cu ei trei.

Alex privise îndelung acele fotografii căutând indicii sau orice altceva care ar fi
putut s-o ajute în anchetă.
- Eu n-am fost de acord ca Junior să aibă relaţii atât de strânse cu ei, spuse
Sarah Jo. Reede era un borfaş, fiul celui mai mare beţiv din oraş. Iar mama ta...
erau multe motive pentru care nu voiam ca fiul meu să se ataşeze de ea.
- Spuneţi-mi unul.
- în principiu, din cauza relaţiei dintre ea şi Reede. Ştiam că Junior va fi veşnic pe
locul doi pentru ea. Mă supăra până şi gândul că ea ar avea pretenţia să aleagă.
Nu era demnă să aibă dreptul de a alege, spuse ea, cu răutate. Dar Junior o
adora, indiferent ce-i spuneam. Exact cum m-am temut, s-a îndrăgostit de ea.
Brusc, ochii ei se fixară intens asupra lui Alex.
- Şi am sentimentul înnebunitor că se va îndrăgosti şi de dumneata.
- Vă înşelaţi.
- Nu. Sânt sigură că vei face tot posibilul să se întâmple asta. Şi cu Reede la fel
vei proceda. Asta va reconstitui din nou triunghiul, nu? Nu vrei să-i aţâţi unul
contra celuilalt cum făcea ea?
- Nu! ' ' Sarah Jo îşi strâmtă ochii cu răutate.
- Mama dumitale era o vagaboandă.
Până în clipa asta Alex îşi controlase cu grijă cuvintele. Dar de vreme ce gazda o
calomnia pe mama ei, lăsă la o parte bunele maniere.
- încerc să fac abstracţie de remarca asta jignitoare, doamnă Minton.
Sarah Jo făcu un gest de nepăsare, cu mâna.
- Nu contează. Âsta-i adevărul. Mi-am dat seama că e vulgară şi necizelată din
prima clipă când am cunoscut-o. Ah, era drăguţă, senzuală şi plină de viaţă. îţi
semăna destul de mult.
Ochii ei se opriră critic asupra lui Alex, care era tentată să se scoale şi să plece.
Singurul lucru care o mai făcea să rămână pe fotoliul acela delicat era speranţa
că Sarah Jo va scăpa vreo informaţie valoroasă.
- Mama dumitale râdea prea tare, se juca prea dur, iubea prea bine. Emoţiile
erau pentru ea ca o sticlă de băutură pentru un beţiv. Voia mai mult şi n-avea nici
un control asupra exteriorizării sentimentelor ei.
- Asta înseamnă că era sinceră, spuse Alex, mândră. Lumea ar fi mai fericită
dacă oamenii ar exprima deschis ceea ce simt.
Sarah Jo păru că nici n-o aude.
- Orice dorea un bărbat ca ea să facă sau să fie. într-un moment sau altul, ea îi
îndeplinea dorinţa. Celina flirta fără ca măcar să-şi dea seama. îi făcea pe toţi
bărbaţii care o cunoşteau să se îndrăgostească de ea. Nu-i scăpa nici unul. Ar fi
făcut orice pentru asta. Alex nu mai putu suporta.
- Nu vă permit să învinuiţi o femeie care nu e de faţă pentru a se apăra. E urât şi
crud din partea dumneavoastră, doamnă Minton.
Camera care fusese proaspătă ca o seră când intrase în ea devenise acum
sufocantă. Trebuiasă iasă de acolo.
- Am plecat.

- O clipă, spuse Sarah Jo, ridicându-se odată cu ea. Celina l-a iubit pe Reede
atât cât era ea în stare să iubească pe cineva, în afară de ea însăşi.
- Şi ce vă privea asta pe dumneavoastră?
- IVIă privea pentru că-l voia şi pe Junior şi îi arăta asta. Bunica dumitale, femeia
aia proastă, era bucuroasă de perspectiva unei căsătorii între ei. Ca şi cum eu l-
aş fi făcut pe Junior să se însoare cu Celina, spuse ea, zâmbind dispreţuitor.
Merle Graham chiar m-a sunat odată şi mi-a sugerat că noi, ca viitoare rude, să
ne întâlnim pentru a ne cunoaşte mai bine. Mi-a venit să mor, nu alta! O
telefonistă! spuse ea râzând, dispreţuitor. Celina Graham n-avea nici o şansă să-
mi devină noră. l-am spus-o clar lui Merle Graham. Şi lui Junior. A pIîns şi a
scâncit după fata aia de îmi venea să urlu - îşi ridică pumnii ei mici ca şi cum era
gata s-o facă în clipa aceea. De ce nu putea s-o vadă aşa cum era? O muieruşcă
egoistă şi intrigantă! Şi acum ai apărut dumneata.
Sarah Jo ocoli masa de ceai pentru a sta faţă în faţă cu Alex. Era mai scundă,
dar ura cultivată ani de zile o făcea puternică. Trupul ei delicat tremura de furie.
- De câtva timp nu mai vorbeşte decât de dumneata, exact cum făcea cu Celina.
- Nu e vina mea, doamnă Minton. Vă asigur că nu va fi niciodată nimic între noi.
Am putea fi prieteni, poate, după terminarea anchetei.
- Nu-ţi dai seama, strigă Sarah Jo, că exact aşa făcea şi ea? A abuzat de
prietenia lui, l-a făcut se se agate de speranţa deşartă că ea s-ar putea
transforma într-un sentiment mai adânc. Tot ceea ce reprezintă pentru dumneata
e un suspect într-un caz de omucidere. Ai să te foloseşti de el exact ca şi mama
dumitale.
- Nu-i deloc adevărat.
Sarah Jo se clătină de parcă era gata să leşine.
- De ce a trebuit să vii aici?!
- Pentru că vreau să ştiu de ce a fost omorâtă mama.
- Din cauza dumitale, spuse ea, îndreptându-şi degetul spre pieptul lui Alex, care
eşti fiica ei nelegitimă!
Alex se dădu un pas înapoi, inhaiînd aer curat, dureros.
- Ce aţi spus? articula ea.
Sarah Jo îşi recapătă stăpânirea de sine. Paloarea de pe faţa ei dispăru făcând
loc culorii ei normale, de nuanţa porţelanului.
- Eşti nelegitimă.
- E o minciună, spuse Alex, sufocată. Mama era măritată cu Al Gaither. Am văzut
certificatul de căsătorie. L-a păstrat bunica.
- S-au căsătorit, dar numai după ce s-a întors de la El Paso şi a văzut că e
însărcinată.
- Sânteţi o mincinoasă! exclamă Alex, strângând în mâini spătarul scaunului. De
ce aceste minciuni?
- Nu-i nici o minciună. Motivul pentru care \\\ spun toate astea e foarte clar.
Încerc să-mi protejez familia de răzbunarea dumitale. A fi cea mai bogată femeie
din acest orăşel sordid este singurul lucru care face viaţa suportabilă, îmi place

că sânt căsătorită cu cel mai influent om din tot ţinutul. N-am să-ţi permit să
distrugi tot ceea ce Angus a creat pentru mine. N-am să te las să produci
disensiuni în familie, aşa cum a făcut Celina. De data asta n-am să permit.
- Doamnelor, domnilor, spuse Junior, râzând indulgent, după ce intrase în
cameră. Ce sânt toate ţipetele astea? Ati văzut un păianjen?
Atitudinea lui se schimbă brusc când văzu animozitatea clară dintre ele. Era
fulminantă, la fel de concretă ca şi ozonul din aer, după căderea unuL fulger.
- Mamă, Alex, ce s-a întâmplat?
Alex se uită la Sarah Jo a cărei fată era senină şi liniştită ca o camee, apoi se
răsuci spre uşă răsturnând un scaun, ieşi din cameră şi coborâ la parter
alergând.
Junior îi aruncă mamei sale o privire cercetătoare. Sarah Jo se întoarse cu
spatele la el, se duse la divanul ei, îşi luă ceaşca de ceai şi sorbi din ea.
Junior coborâ în fugă scările după Alex şi o ajunse la uşa de intrare, unde ea
încerca fără succes să-şi îmbrace haina. Apucând-o de umeri o întrebă:
- Ce naiba se petrece aici?
Alex îşi întoarse capul pentru a nu-l lăsa să-i vadă lacrimile şi încercă să se
desprindă din mâinile lui.
- Nimic.
- N-arăţi deloc a cineva care a fost invitat la ceai.
- La ceai? Ha! exclamă Alex, dându-şi capul pe spate. Nu pentru ceai m-a invitat
ea aici.
Işi trase nasul şi bătu din gene pentru a împiedica curgerea lacrimilor.
- Cred c-ar trebui să-i fiu recunoscătoare pentru ceea ce mi-a spus.
- Ce ţi-a spus?
- Că sânt un accident biologic. Junior se albi la faţă, şocat.
- E adevărat, deci? întrebă ea.
Junior lăsă să-i cadă mâinile de pe umerii ei şi încercă să-şi întoarcă capul.
Schimbându-şi poziţia, Alex îl apucă de braţ şi îl întoarse cu faţa spre ea.
- E adevărat? insistă ea, nemaiputându-şi reţine lacrimile. Spune ceva!
Junior recunoscu, deşi cu un efort, că era adevărat. Din ceea ce află, Alex
reconstitui întregul scenariu.
- Celina s-a întors de la El Paso. Se certase cu soldatul şi era gata să se împace
cu Reede. Probabil că aşa s-ar fi întâmplat, dacă nu eram eu, nu? întrebă ea,
acoperindu-şi faţa cu mâinile. O, Doamne, nici nu-i de mirare că mă urăşte atât.
Junior îi luă mâinile de pe faţă şi o privi cu ochii lui albaştri, sinceri.
- Reede nu te urăşte, Alex. Nici unul dintre noi nu te-a urât atunci, şi nici acum ng
te urăşte.
Alex râse scurt, amar.
- Sânt sigură că Al Gaither a urât până şi gândul că exist. A fost obligat să se
însoare.
Cu ochii rotunjiţi, adăugă cu o voce întretăiată, într-un staccato rapid:

- Asta explică multe. Foarte multe. Oe ce bunica îmi ţinea atât de strict socoteală
cu cine mă întâlnesc, cu cine ies, la ce oră mă întorc, unde am fost. O detestam
pentru această inflexibilitate pentru că nu-i dădusem niciodată motive să nu aibă
încredere în mine. Cred că atitudinea ei protectoare era justificată, nu? întrebă
ea, ridicând vocea până aproape de a fi isterică. Fiica ei căzuse pe bec şi cum
douăzeci şi cinci de ani, ăsta era un păcat capital.
- Alex, încetează.
- Asta explică de ce bunica nu m-a iubit niciodată, l-am distrus viaţa Celinei şi nu
mi-a iertat-o niciodată.-Celina nu-l mai putea avea pe Reede, nici pe tine. Şi totul
din cauza mea. Oh, Doamne!
Blestemul sau ruga fură rostite cu voce piîngătoare. Alex se duse la uşă şi o
deschise. Traversă veranda alergând, coborâ treptele şi se.îndreptă spre
maşină.
- Alex! strigă Junior, pornit pe urmele ei.
- Ce naiba se întâmpla aici? întrebă Angus, văzând-o
pe Alex trecând în fugă pe lângă el, spre maşină.
- Lăsaţi-o în pace, amândoi.
Sarah Jo stătea în capul scărilor, de unde văzuse şi auzise totul.
Junior se răsuci pe călcâie.
- Mamă, cum ai putut... cum ai fost în stare s-o jigneşti pe Alex în felul ăsta?
- Nu i-am spus nimic cu intenţia de a o jigni.
- Ce i-ai spus? întrebă Angus, postându-se în cadrul uşii, nedumerit şi surprins,
pentru că nimeni nu-i dădea un răspuns.
- Bineînţeles că ai jignit-o, spuse Junior. Şi ştiai asta. De ce-a trebuit să-i spui?
- Pentru că era cazul să ştie. Singura persoană care-i poate face rău lui Alex este
ea însăşi. Aleargă după o himeră. Mama pe care o caută n-a existat în Celina
Gaither. Merle i-a împuiat capul cu tot felul de prostii despre cât de grozavă era
Celina. Dar a uitat să-i spună cât de nesăbuită era. Era momentul să afle.
- Rahat! exclamă Angus. îmi spuneţi şi mie până la urmă ce s-a întâmplat?

“Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.”

edited by: Just - Sâmbătă, 25/06/2011, 10:56 PM

Just

Offline

Posts: 237

respect
[ 8 ]

date: Sâmbătă, 25/06/2011, 11:03 PM | message # 18

Capitolul26

Angus închise încet uşa dormitorului, Sarah Jo, întinsă pe pat, puse cartea de o
parte şi îl privi pe deasupra ochelariilor căzuţi pe vârful nasului.
- Ai venit la culcare aşa devreme?
Părea inofensivă ca un fluture, dar Angus ştia că aspectul ei fragil ascundea o
voinţă de fier. Dacă ceda vreodată, era din indiferenţă şi nu pentru că era
înfrântă.
- Vreau să vorbesc cu tine, spuse el.
- Despre ce?
- Despre ceea ce s-a întâmplat mai devreme. Sarah Jo îşi apăsă tâmplele cu
degetele.

- Mi-a produs o adevărată durere de cap. De aceea n-am mai coborât la cină.
- Ai luat ceva?
- Da. Mă simt mai bine.
Istoria asta cu durerea ei de cap ocazionase acelaşi schimb de cuvinte din prima
zi a căsătoriei lor.
- Nu te aşeza pe cuvertură, îl certă ea, văzând că vrea să se aşeze pe marginea
patului.
Angus aşteptă până când ea dădu la o parte cuvertura de satin apoi se aşeză,
nu departe de şoldul ei.
- Vai, ce rău arăţi în seara asta, Angus, spuse ea, îngrijorată. Ce s-a întâmplat?
Sper că.n-au apărut iar maniacii ăia?
-Nu.
- Slavă Domnului că singurul cal rănit a fost acela al lui Reede.
Anguş nu făcu nici un comentariu. Sarah Jo nu-l putea suferi pe Reede. Şi
Angus ştia de ce. Sentimentele ei fată. de Reede nu se vor schimba niciodată,
aşa că n-ar fi servit la nimic să-i ia apărarea.
Ceea ce voia el să discute era o problemă delicată. Tăcu câteva clipe, alegându-
şi cu grijă cuvintele.
- Sarah Jo, în legătură .cu cele petrecute azi după-amiază...
- Să ştii că am fost foarte mâhnită, spuse ea, strângându-şi buzele, într-o
încruntare nu lipsită de farmec.
- Ai fost mâhnită? se miră Angus, făcând eforturi de a-şi menţine calmul; trebuia
să audă şi versiunea ei înainte de a trage o concluzie. Atunci ce să mai zic de
Alex?
- Şi ea a fost mâhnită, normal. Tu n-ai fi, dacă ai afla că eşti un copil din flori?
- Nu, spuse el, cu un râs gros, lipsit de umor. Nici nu m-ar surprinde dacă aş fi.
N-am controlat niciodată să văd dacă părinţii mei aveau certificat de căsătorie;
oricum, pentru mine n-avea nici o importanţă, adăugă el, încruntându-şi
sprâncenele. Dar eu sânt un om simplu, din popor, în timp ce Alex e o femeie
tânără, sensibilă.
- Mie mi s-a părut destul de dură pentru a rezista loviturii.
- E clar că n-a fost. A trecut pe lângă mine fără ca măcar să mă vadă. Era practic
scoasă din minţi.
Zâmbetul lui Sarah Jo se stinse.
- îmi reproşezi că i-am spus? Crezi că am făcut o greşeală?
Când se uită la el, cu privirea aceea neliniştită, ca o fetiţă, inima lui se topi.
întotdeauna se întâmplă aşa. Angus îi luă mâna într-a lui. l-ar fi putut-o strivi ca
pe o floare între palmele lui aspre, dar învăţase în decursul timpului să nu
exercite prea multă forţă când i-o mângâia.
- Nu-ţi fac un reproş că i-ai spus, scumpo. Mă întreb doar dacă ai făcut bine. Ar fi
trebuit să ne pui şi pe noi în temă înainte de a o face. Alex ar fi putut trăi toată
viaţa fără să afle.
- Nu sânt de acord, spuse Sarah Jo, brusc iritată.

- Ce importanţă mai are acum dacă părinţii ei erau căsătoriţi sau nu, înainte ca
Celina să fie însărcinată. E o situaţie atât de obişnuită acum, încât n-o mai
consideră nimeni un păcat.
- Are importanţă pentru felul cum o vede ea pe Celina. Până acum o idolatriza.
- Şi ce dacă?
- Celina nu merita să stea pe un piedestal, replică Sarah Jo. Era momentul să
încetăm cu menajamentele şi să-i spunem adevărul despre mama ei.
- De ce?
- De ce? Pentru că încearcă să ne distrugă, d-aia. M-am hotărât să nu mai stau
cu mâinile în sân şi s-o pun la punct. Am folosit singura muniţie pe care o aveam.
Ca de obicei, scenele de genul acesta o oboseau pe Sarah Jo peste măsură.
- Am vrut doar să te apăr pe tine şi pe Junior, în fond, se gândi Angus, Sarah Jo
avusese nevoie de
mare curaj pentru a înfrunta o femeie sigură de sine, ca Alex. încă mai credea că
ea n-ar fi trebuit să-i spună nimic
lui Alex despre familia ei, dar motivele ei fuseseră altruiste, încercase să-şi apere
familia. Efortul ei îndrăzneţ era lăudabil. Se aplecă şi o sărută pe frunte.
- - Apreciez spiritul tău bătăios, dar nici unul din noi nu are nevoie de protecţia ta,
scumpo, spuse el, râzând la acest gând. Cum ar putea o fiinţă delicată ca tine să
protejeze nişte bărbaţi zdraveni ca noi? Am destui bani şi abilitate pentru a
rezolva orice problemă s-ar ivi. Nu merită să-ţi faci griji din cauza unei roşcate
care măsoară doar un metru şaptezeci.
- Dacă l-ai putea învia pe odiosul de Pasty Hickam, sânt sigură că acesta te-ar
contrazice, spuse ea. Ai văzut ce i s-a întâmplat. Spre deosebire de tine şi de
Junior, şi desigur de orice alt bărbat, eu sânt imună la farmecele ei.
Vocea ei căpătă o nuanţă de disperare. .
- Angus, tu nu vezi? Junior e pe punctul de a se îndrăgosti de ea.
- Nu văd ce nenorocire e în asta, spuse el, cu un zâmbet strălucitor.
- Ar fi un dezastru, spuse Sarah Jo, piîngând. Mama ei l-a dezamăgit. Nu-ţi pasă
de asta?
Angus îi reaminti, încruntându-se:
- Asta a fost demult. Şi Alex nu e ca mama ei.
- Nu fi atât de sigur, spuse ea, privind în gol.
- Alex nu e capricioasă şi superficială ca Celina, spuse el. E un pic cam prea
autoritară, dar Junior are nevoie de aşa ceva. Pe celelalte neveste Ie-a dominat,
iar ele l-au lăsat să-şi facă de cap. Poate că o nevastă care să-l ţinar din scurt ar
fi exact ceea ce-i trebuie.
- Apropo, acum unde e? Tot mai e supărat pe mine? întrebă ea, anxioasă.
- Da, dar o să-i treacă, ca de obicei. Mi-a spus că se duce să se îmbete.
Râseră amândoi. Sarah Jo fu prima care redeveni serioasă.
- Sper să nu facă vreun accident.
- El, ă... probabil c-o să stea toată noaptea. -Da?

- Nu m-ar surprinde. Alex are nevoie de un timp oarecare pentru a-şi pune
gândurile în ordine, iar Junior, oricât ar fi el de mort după ea, de la brâu în jos e
viu. Va căuta o femeie care să-l consoleze.
Privirea lui coborâ spre decolteul lui Sarah Jo, care era neted şi luminiscent
datorită pudrei de corp pe care o folosise după baie.
- Are un apetit bărbătesc, întocmai ca şi tatăl lui.
- Oh, Angus, suspină ea, obosită, în timp ce mâna lui se strecură printre straturile
de dantelă în căutarea sânului.
- Şi mie mi-ar prinde bine putină consolare.
- Ah, voi bărbaţii! Doar la asta vă gândiţi? Mă faci să...
- Iar tu mă faci să te vreau.
- Te rog nu folosi expresii din astea. Nu-i elegant. Şi în seara asta nu vreau să
fac aşa ceva. Mă doare din nou capul.
Sărutul lui puse capăt oricăror obiecţiuni. Se supuse, aşa cum era de aşteptat.
întotdeauna se împotrivea la început, dar nu-l refuzase niciodată. Din leagăn
fusese educată să accepte îndatoririle de soţiejntocmai cum fusese învăţată să
servească ceaiul corect."*
Faptul că ea se supunea din obligaţie nu din pasiune nu-l oprea pe Angus s-o
dorească. Părea chiar să-i mărească apetitul, pentru că lui îi plăceau provocările.
Se dezbrăcă repede şi se întinse deasupra ei. Se încurcă în nasturii capotului,
dar în cele din urmă reuşi să-l desfacă. Sânii ei erau la fel de tari şi frumoşi ca şi
în noaptea nunţii, când îi văzuse şi îi atinsese prima oară.
Acum îi sărută cu o reţinere politicoasă. Sfârcurile erau mici. Limba lui rareori
reuşea să-i excite. Angus se îndoia că ea ştie că sfârcurile trebuie să intre în
erecţie, exceptând cazul în care cărţile acelea pe care le citea nu erau mai
explicite decât bănuia el.
Sarah Jo scoase un mic suspin când o pătrunse. El se prefăcu că nu-i observă
grimasa. încercă să nu transpire, să nu facă vreun zgomot sau altceva pe care
ea l-ar considera vulgar sau neplăcut.
îşi păstră toată patima pentru văduva pe care o întreţinea în ţinutul învecinat. Pe
ea n-o deranja limbajul lui vulgar. De fapt, hohotea de râs când folosea câte o
expresie mai colorată.
Era o amantă la fel de pătimaşă ca şi el. Avea sfârcuri mari, negricioase, cu gust
de lapte, cu care se putea delecta ore în şir, dacă voia. îi făcea de toate şi îl lăsa
şi pe el să-i facă. Când se urca pe ea, pulpele ei pline îl prindeau ca într-o
menghină. Juisa zgomotos şi era singura femeie din câte cunoscuse care râdea
de bucurie în timp ce i se dădea. ,
Erau împreună de mai bine de douăzeci de ani. Nu-i ceruse niciodată să fie
numai al ei şi nici nu se aştepta ca el să-i prornită asta. Se împăcau foarte bine şi
Angus nu ştia ce s-ar fi făcut fără ea. Dar n-o iubea.
O iubea pe Sarah Jo, sau cel puţin, iubea ceea ce era ea: o fiinţă delicată şi
pură, rafinată şi frumoasă. O iubea cum iubeşte un colecţionar de artă o

sculptură nepreţuită de alabastru care nu trebuia atinsă decât în anumite ocazii şi
atunci, cu cea mai mare grijă.
Folosea întotdeauna prezervative, pentru c aşa îi cerea ea, şi când termina, îl
scotea cu grijă ca să nu se murdărească cearceafurile ei de mătase. Acum, pe
când făcea această operaţie, privea cum Sarah Jo îşi trage în jos poalele
capotului, încheie nasturii şi îndreaptă cuverturile.
Angus se întoarse în pat, o sărută pe obraz şi o cuprinse în braţe. îi plăcea să
ţină corpul ei mic strâns lipit de al lui, să-i mângâie pielea netedă, parfumată.
Voia s-o facă fericită. Spre dezamăgirea lui, ea îi înlătură braţele şi spuse:
- Culcă-te acum. Eu vreau să termin capitolul ăsta.
Deschise cartea, care fără îndoială trebuie să fi fost la
fel de seacă şi lipsită de viată ca şi modul ei de a face dragoste. Angus se simţi
ruşinat de gândul lui neloiaf, în timp ce se întorcea pe o parte, ferindu-se de
lumina lămpii.
Nu se simţise niciodată ruşinat să facă cele treizeci de mile până la locuinţa
amantei lui, pe care o plănuise pentru seara următoare.
Stacey scăpă din mână oala de ceramică, care căzu şi se făcu ţăndări pe
podeaua de gresie a bucătăriei. „Oh, Doamne!" exclamă ea, prinzând la un loc
marginile rochiei de velur pe care o purta.
- Stacey, sânt eu.
Prima bătaie în uşa din spate o speriase atât de tare încât îi scăpase vasul din
mână. Vocea care îi rostise numele nu contribui cu nimic la normalizarea bătăilor
inimii ei. Timp de câteva clipe, rămase cu ochii la uşă, apoi traversă camera şi
dădu la o parte perdeaua băţoasă, apretată.
- Junior?!
Nu avu destul aer spre a-i rosti numele cu voce tare. Buzele ei îl formară fără a
scoate vreun sunet. Descuie uşa în grabă şi o deschise ca şi cum i-ar fi fost
teamă că va dispărea.
- Bună.
Zâmbetul lui era simplu şi deschis, ca şi cum ar fi bătut la uşa ei în fiecare seară
la ora asta.
- Am auzit bine oare, că s-a spart ceva?
Stacey întinse mâna şi îi atinse faţa pentru a *se asigura că era acolo cu
adevărat, apoi ruşinată, lăsă mâna în jos.
- De ce ai venit?
- Ca să te văd.
Privi dincolo de el, căutând în curte un motiv plauzibil— -: -CST)--
pentru prezenţa pe trepte a fostului ei soţ. Junior râse.
- Am venit singur. N-am vrut să sun la uşa din faţă, gândindu-mă că judecătorul
s-a culcat, probabil.
- Da, s-a culcat. El... ă... Intră.

Devenind politicoasă, se dădu la o parte şi Junior intră în casă. Rămaseră în
picioare uitându-se unul la altul în lumina aspră a bucătăriei, care pe Stacey n-o
avantaja deloc întrucât se demachiase şi se pregătise de culcare.
îşi făcuse de multe ori vise că Junior va veni la ea într-o noapte, iar acum, când
lucrul acesta se întâmplase, stătea ţeapănă şi mută, neputând crede că e aievea.
Mii de vorbe de dragoste şi devotament îi treceau prin minte, dar ştia că lui nu i-
ar fi plăcut să le audă. Recurse la subiecte lipsite de risc.
- Tata s-a culcat devreme. Are probleme cu stomacul, l-am dat nişte lapte cald şi
am vrut să fac o cacao din ce a mai rămas.
Incapabilă să-şi ia ochii de la el, gesticula nervoasă spre plita de gătit unde
laptele era pe cale de a se face scrum, într-o oală.
Junior se duse şi stinse arzătorul.
- Cacao, zici? Cacaoa ta? Nu există nimic mai bun. Ai şi pentru mine o ceaşcă?
- Da... desigur. Nu te grăbeşti?
- Pot să mai stau puţin. Dacă n-ai nimic împotrivă.
- Nu, spuse ea, emoţionată, te rog.
De obicei îndemânatică în bucătărie, Stacey prepară stângace două ceşti de
cacao. Nu-şi putea imagina de ce alesese el seara aceasta pertru a veni la ea.
Oricum, n-avea importanţă. Era destul că venise.
Când îi dădu ceaşca. Junior zâmbi dezarmant şi o întrebă:
-Ai ceva de băut?
O urmă în camera de zi, unde erau mai multe sticle de
băutură puse bine într-un dulap, aşteptând un eveniment deosebit pentru a fi
scoase.
- Nu e primul pahar pe care-l bei în seara asta, nu? întrebă ea pe când înclina
gâtul sticlei spre ceaşca lui de cacao.
- Nu, răspunse el, şoptind apoi cu voce scăzută: Am fumat şi o ţigară cu haşiş.
Stacey strânse din buze în semn de dezaprobare.
- Ştii ce părere am eu despre stupefiante, Junior.
- Marijuana nu înseamnă stupefiante.
- Ba da.
- Ah, Stacey, suspină el, aplecându-se şi sărutând-o pe ureche, o fostă soţie n-
are nici un drept să-mi facă morală.
Atingerea buzelor lui o făcu să se înfioare. Raţiunea ei se topi repede ca un cub
de gheaţă în august.
- N-am vrut să-ţi fac morală. Mă întrebam doar de ce după tot acest timp ai venit
la mine în seara asta.
- Am simţit nevoia.
Stacey ştia că pentru el motivul acesta era suficient. Junior se tolăni pe sofa şi o
trase jos spre el.
- Nu, lasă lumina stinsă, spuse el când ea căută cu mâna întrerupătorul. Stăm
puţin aşa şi ne bem cacaoa.
- Am auzit ce s-a întâmplat la fermă, spuse ea după un moment de tăcere.

- Totu-i în ordine acum. Nu se mai cunoaşte nimic. Putea să fie mult mai rău.
Stacey îl atinse cu ezitare.
- Bine că n-ai păţit nimic.
Junior îşi puse ceaşca goală pe măsuţă şi suspină.
- Te mai preocupă încă soarta mea?
- Veşnic.
- Nimeni n-a fost atât de drăguţ cu mine, Stacey. Mi,-a fost dor de tine.
îi apucă mâna şi i-o strânse între palmele lui.
- Pari obosit şi necăjit.
-Da.
- Din cauza vandalismului? -Nu.
Se cuibări mai bine între perne şi îşi lăsă capul pe spătarul canapelei.
- Povestea asta cu moartea Celinei e foarte deprimantă, spuse el aplecându-şi
capul şi lăsându-l uşor pe umărul ei. Ce plăcut miroşi. Mi-a fost dor de mirosul
ăsta al tău, de curat, adăugă el atingându-i gâtul cu obrazul.
- De ce te deranjează atât de mult ancheta asta?
- Nu mă deranjează. E vorba de Alex. A avut o discuţie cu mama astăzi. A fost o
scenă neplăcută. Mama a lăsat să-i scape că Celina a rămas însărcinată şi a
trebuit să se mărite cu soldatul ei.
Braţul lui îi cuprinse mijlocul. Automat, Stacey îşi ridică mâna spre capul lui şi i-l
apăsă pe pieptul ei.
- Eu am minţit-o, mărturisi ea. Minciună prin omisiune. Junior mormăi ceva, fără
să-i dea atenţie.
- Nu i-am spus că am fost în grajd în ziua în care Celina a fost omorâtă.
- De ce ai făcut-o?
- Pentru că nu voiam să înceapă cu întrebările. O detest pentru neplăcerile pe
care ţi le produce.
- Alex n-are încotro. Nu-i vina ei.
Era un refren cunoscut, unul care o făcea pe Stacey să strângă din dinţi. Junior
spusese adesea acelaşi lucru despre Celina. Indiferent cât de rău îl trata, nu
rostise niciodată vreun cuvânt aspru, critic la adresa ei.
- O detest petica asta a Celinei tot atât cât am urât-o pe mama ei, şopti Stacey.
Alcoolul şi marijuana îi întunecaseră mintea lui Junior.
- Nu te mai gândi la asta acum. Asta îţi place, nu? murmură el, pe când buzele
lui urmau mâna strecurată în decolteu, în căutarea sânului. Limba lui umedă
atinse sfârcul.
- Pe vremuri îţi plăcea asta.
- Imi place şi acum.
- Da? Şi asta? îţi mai place? întrebă el, sugându-i sfârcul şi apăsându-şi mâna
pe blăniţa caldă, umedă dintre pulpele ei.
Stacey îi rosti numele gemând.
- Nu mă supăr dacă nu vrei, spuse el, retrăgându-se uşor.

- Nu, spuse ea repede, readucându-i capul înapoi şi strângându-i mâna între
pulpe. Vreau, te rog.
- Stacey, Stacey, dragostea ta duioasă este exact ceea ce-mi trebuie în seara
asta.
îşi ridică capul de la pieptul ei şi o sărută pe gură încet,Jung, apăsat.
- îţi aduci aminte ce-mi plăcea mie mai mult ca orice? întrebă el cu buzele uşor
depărtate de ale ei.
-Da.
Ridică solemn privirea spre el. Junior zâmbi serafic, ca un înger. Când o privea
astfel, Stacey nu-i putea refuza nimic. Nici atunci când erau adolescenţi, nici mai
târziu, când erau căsătoriţi, şi nici acum.
Stacey Wallace-Minton, fiica binecrescută a judecătorului, se lăsă imediat în
genunchi în faţa lui, îi deschise în grabă şliţul, şi ingurgita flămândă carne din
carnea lui.
- Domnişoară, Gaither, doamnă, sânteţi înăuntru? Alex moţăia. Trezită de bătaia
în uşa care între timp
fusese reparată, se pomeni întinsă pe patul nedesfăcut, înţepenită de frig. Avea
ochii umflaţi de plâns.
- Ce doreşti? întrebă ea, cu o voce slabă, hârâită. Lasă-mă în pace!"
- Aveţi telefonul deschis?
- Să-l ia naiba!
Alex îşi lăsă picioarele jos din pat. îmbrăcămintea se
şifonase şi stătea în dezordine pe ea. Se duse la fereastră şilrase la o parte
draperia, aranjându-şi în acelaşi timp ţinuta. Funcţionarul din tura de noapte
stătea în faţa uşii.
- Am scos receptorul din furcă pentru a nu fi deranjată, îi spuse ea prin fereastră.
Omul se uită la ea, bucuros că o vedea în viaţă.
- Scuzaţi-mă că v-am deranjat, doamnă, dar e un ins care vrea să vorbească cu.
dumneavoastră. Mă tot bate la cap spunând că nu se poate să vorbiţi la telefon
atât de mult. '
- Ce ins?
- Harper, sau Harris, sau cam aşa ceva, mormăi el, uitându-se pe hârtiuţa pe
care o ţinea în mână şi pe care acum o apropie de lumina de deasupra uşii. Nu
prea înţeleg ce-am scris aici. Stau cam prost cu ortografia.
- Harper? Greg Harper?
- Cred că da.
Alex lăsă draperia să cadă la loc, desfăcu lanţul de la uşă şi o deschise.
- A spus de ce mă caută?
- Cum să nu. A zis către mine să vă spun c-o să fie în 'Austin mâine dimineaţă la
ora zece, la birou.
Alex rămase cu ochii ţintă la el, stupefiată.
- Trebuie să fi înţeles greşit. Mâine la zece dimineaţă?

- Asta a zis. Şi n-am înţeles greşit pentru că-i scris aici. Omul îi arătă hârtiuţa cu
mesajul scris în grabă cu
creionul.
- Tipu' a tot încercat cu telefonu' şi era foarte furios că n-a putut să vorbească cu
dumneavoastră. Ultima oară a zis că pleacă de acasă şi că eu să vin sş vă dau
mesajul în mână. Şi asta am şi făcut, aşa că, noapte bună.
- Stai!
- Nu pot. Trebuie să mă întorc la telefon.
- Ţi-a spus de ce se duce la birou? Ceva urgent?
- Nu. Doar atât că trebuie să vă duceţi acolo.
Omul rămase în aşteptare. Mulţumindu-i cu un mormăit, îi puse în mână o hârtie
de un dolar şi omul se depărta în direcţia biroului.
Gânditoare, Alex închise uşa şi rememora mesajul. Nu înţelegea nimic. Greg n-
avea obiceiul de a fi atât de criptic, nici să convoace o adunare imposibil de ţinut.
Când uimirea Tncepu să se estompeze, începu să-şi dea seama de enormitatea
dilemei în care se afla. Trebuia să fie în Austin la zece fix dimineaţa. Era deja
seară. Dacă pleca acum, ar fi trebuit să meargă toată noaptea şi ar fi ajuns în
Austin în primele ore ale dimineţii. Dacă aştepta până dimineaţa, ar fi trebuit să
plece extrem de devreme pentru a ajunge la timp. Ambele alternative erau
neplăcute, şi starea ei mintală şi sufletească nu-i permitea să ia o hotărâre.
Apoi îi veni o idee. înainte de a se putea-răzgândi, formă un număr de telefon.
- Biroul şerifului.
- Cu şeriful Lambert, vă rog.
- Lipseşte. Vreţi să vorbiţi cu altcineva?
- Nu, mulţumesc. Trebuie să vorbesc cu el personal.
- Scuzaţi-mă, sânteţi domnişoara Gaither? -Da.
- Unde sânteţi?
- La mine, la motel. De ce?
- Asta-i direcţia în care a plecat Reede. Trebuie să sosească din clipă în clipă,
spuse omul. S-a întâmplat ceva? întrebă el, după o secundă.
- Absolut nimic. Cred că-l aud venind. Mulţumesc. Alex închise telefonul şi se
duse la fereastră tocmai la
timp pentru a-l vedea pe Reede dându-se jos din maşină şi alergând spre uşă.
Se duse şi ea la uşă şi o deschise. Şeriful se opri atât
de brusc încât aproape că îşi pierduechilibrul.
- Ca să n-o mai spargi, spuse ea.
- Nu mă lua peste picior, spuse e întunecat. Ce naiba se petrece aici?
- Nimic.
- Pe dracu, spuse el, arătând spre telefpn.
Inocenta ei păru să-l provoace şi mai mult. Arătă spre el acuzator.
- Te caut la telefon de câteva ceasuri şi sună mereu ocupat.
- L-am scos din furcă. E ceva important?
- Am auzit ce s-a petrecut între tine şi Sarah Jo azi după- amiază.

Alex îşi lăsă umerii în jos, abătută, şi scoase un suspin lung. Aproape că uitase
de asta, în urma mesajului surprinzător de a se prezenta la birou, în Austin.
Nu verificase niciodată datele înscrise în certificatul de căsătorie al părinţilor ei.
Oricum, tot n-ar fi fost concludent. Ca procuror, ştia că datele înscrise chiar şi în
aşa-zisele documente oficiale puteau fi falsificate. Felul în care toţi reacţionaseră
la dezvăluirile lui Sarah Jo arăta că era adevărat: fusese procreată ilegitim.
- Păcat că n-ai fost acolo. M-am dat în spectacol. Te-ai fi amuzat copios.
Tonul ei glumeţ nu avu asupra lui efectul scontat.
- De ce ai scos receptorul din furcă?
- Ca să mă odihnesc. Ce credeai, că am luat o supra-doză de somnifere sau mi-
arrf tăiat venele cu o lamă?
Reede replică sarcastic.
- De ce nu?
- Atunci înseamnă că nu mă cunoşti, spuse ea, .enervată. Nu mă dau bătută aşa
uşor. Şi nu mi-e ruşine că părinţii mei au trebuit să se căsătorească.
- N-am zis că ţi-e ruşine sau că ar trebui să-ţi fie.
- Asta a fost greşeala lor, Faptul n-are nimic de-a face cu mine ca persoană, e
clar?
- E clar.
- Aşa că nu te mai gândi... La dracu, în fond ce-mi pasă mie la ce te gândeşti,
spuse ea, frecându-şi tâm-plele.
Era enervată mai mult pe sine însăşi decât pe el. Izbucnirea ei era doar o
indicaţie de cât de mâhnită era în realitate.
- Am nevoie de ajutorul tău, Reede.
- în ce fel?
- Poţi să mă duci cu un avion la Austin? întrebarea ei îl luase prin surprindere. Se
desprinse de
tocul uşii de curând reparate, de care stătea rezemat cu un umăr şi întrebă mirat:
- Să te duc la Austin? De ce?
- Am treabă cu Greg Harper. Trebuie să fiu acolo la zece fix. mâine dimineaţă.
Am fost convocată.

“Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.”

Just

Offline

Posts: 237

respect
[ 8 ]

Sandra Brown - Secrete Bine Pazite

Pagina 2 din 2
«
1
2

BLOG

Despre noi

CONTACT