Timpul...

Ne cladim, uneori, idealurile, visele, pe seama unor utopii.
Credem, mai presus de orice, in dragoste. In idealismul iubirii, in dorinta si impulsul de-a fi bun, sincer si receptiv cu cei din jur, de-a gasi implinirea dupa care alergam o viata intreaga in apropierea fizica, sufleteasca, emotionala, de un alt om, jumatatea aia pe care o simtim necesara pentru a fi completi. Poate ca nu stim foarte bine sa recunoastem dragostea. Poate o confundam cu nevoia de atentie, de implinire, cu nevoia de partasie, de ne-singuratate. Poate, tocmai pentru ca n-o putem recunoaste, ii atribuim diferite caracteristici si-ajungem sa credem ca dragostea e o boala de care avem nevoie sa fim vindecati. De fapt, nevoia noastra de vindecare vine tocmai din faptul ca ne hranim cu surogate. Si tot ele sunt cele care ne fac sa suferim. Daca am avea, cu adevarat, dragoste, nu ne-ar mai lipsi nimic.

Toate astea, poate, sunt valabile intr-o lume ideala, dincolo de tot ceea ce-i omenesc, un amestec de bun, cu mai putin bun. Traim in universul nostru limitat si e firesc, normal sa fie asa. Daca n-am avea slabiciuni, daca n-am fi sclavi ai propriilor nevoi, daca ceea ce simtim n-ar pune stapanire pe noi si n-ar subjuga, uneori iremediabil, luciditatea, ne-am mai numi oameni? Nu suntem nici zei, nici sfinti, nici alte creaturi destinate unor traiectorii clare, line, fara urcusuri sau coborasuri. Da, suntem doar oameni. Avem propriile crezuri, vise si sperante. Avem dorinte si asteptari. Credem si ne dorim sa credem. Sa traim, sa simtim, sa luptam. Si-n asta consta marea noastra forta. In capacitatea de-a ne darui, de-a ne implica, de-a simti pana-n strafunduri. Atat bucuriile, inaltarile, cat si afundarile. Pentru ca, desigur, doar oameni fiind, suntem supusi ai variatiilor, emotionale, psihice, de orice fel. Timpul, oamenii din jur, toate-si pun amprenta asupra noastra, asupra sentimentelor noastre. Si ele sunt sortite erodarii timpului, desi ne zbatem sa le pastram vii, prezente. Pentru ca, sentimentele sunt tot ceea ce avem.

Si platim scump pentru a putea pastra iubirea incatusata in sufletul nostru. Totusi, mergem mai departe, spre implinirea unui destin care, inevitabil, e format din dragoste. Si durere.

Sunt aici, desi par a nu fi.