18/01/2025
Sentiment sau ratiune?
Sufletul, mereu atacat de vocea ratiunii, se intreaba de ce e mai buna… cu ce e mai buna calea ratiunii fata de aceea a simtirii?
De ce, pentru ce, pentru cine, pentru noi, sau pentru ceilalti? (si ce alegem, binele nostru sau al celorlalti, atunci cand nu poate fi bine pentru toti?)… sa alegem sa mergem prin viata gandind… in loc sa ne traim viata simtind?
Viata, in mod normal, poate sa insemne o egalitate intre ratiune si sentimente?
Poate sa contina cantitati egale din fiecare, fara sa fie mereu o lupta intre ele, fara ca balanta sa atarne mai greu pentru una dintre ele, la un moment dat, sau pentru alta, in alt moment? Sau, acest lucru se intampla doar in mod exceptional? Viata e ori ratiune, ori simtire, nicidecum ambele?
De fapt, se cam exclud una pe cealalta… atunci cand luam hotarari cu capul, pur rationale, sentimentele nu prea au nimic de spus. Tot asa cum, atunci cand simtim, alungam ratiunea intr-un ungher ascuns al fiintei noastre si respingem orice gand care vine din partea ei, respingem, de fapt, tot ceea ce vine in opozitie cu ceea ce simtim.
Sentimentele ne fac puternici dar si slabi si vulnerabili, in acelasi timp. Sentimentele ne inalta dar ne si doboara. Tot ele ne-aduc lumina in suflet. Dar si intuneric. La nesfarsit as putea scrie despre impactul sentimentelor asupra unui suflet…
Cat despre ea, rece ratiune… ea e cea care ne detaseaza de cei de langa noi, nu stiu daca ne urca sau ne coboara (personal cred ca ne coboara dar sunt, cu siguranta, oameni care cred ca puterea de-a asculta de vocea ratiunii ii face mai puternici, ii urca cu o treapta deasupra celor ce-si ghideaza existenta dupa sentimente). Ratiunea poate ne face mai puternici, mai putin vulnerabili, mai putin expusi suferintelor. Dar, ne poate ea, ratiunea, face fericiti? Ne poate aduce in suflet implinirea pe care ne-o dau sentimentele? Putem, ascultand de glasul ratiunii, sa traim cu adevarat?
Atunci cand traiesti simtind zborurile tale sunt inalte dar caderile, de sus, cumplit de dureroase… iubesti cu toata fiinta, suferi cu toata fiinta.
Ce-i de preferat? Sa-ti plangi, sa-ti jelesti iubirea, asa cum au facut-o de mii de ani si poetii lumii… sau sa traiesti intr-o nepasare rece? De preferat ar fi calea de mijloc, ratiunea sa fie in acord cu simtirea, si sa salasluiasca ambele, si ratiunea si simtirea inauntrul fiintei tale in pace. Dar, e posibil?
comments (4)
10/11/2011 0:42 AM
10/11/2011 2:33 AM
08/11/2011 11:07 AM
07/11/2011 10:35 PM