30/01/2025
Ignorarea nesimţirii?
Ştiu că nu merită să te amărăşti, să-ţi faci sânge rău pentru ceea ce nu poţi schimba. Este inevitabil să te întâlneşti – nu de puţine ori – cu situaţii în care lipsa bunului simţ generează situaţii delicate, chiar penibile, oricum neplăcute. Încerci, cu tact, să le eviţi. Nu reuşeşti întotdeauna, e adevărat, pentru că se găsesc destui care, orbiţi de interesele lor mărunte, afişează o imagine neplăcută cu ceea ce, de fapt, ar trebui să ascundă: frustări şi complexe , ambiţii eşuate, ranchiună şi ură, comportamente meschine, metehne cunoscute, dar trecute cu vederea de cele mai multe ori din jenă faţă de cei care îşi expun fără ruşine felul de a fi.
Este evident că astfel de persoane nu apreciază just consecinţele grave ale comportamentului lor şi pot provoca neplăceri celor care au ghinionul să se afle în preajma lor. Ce poţi face în această situaţie? Un apel la decenţă, la bun simţ şi echilibru? Ignorarea nesimţirii?
comments (4)
27/07/2013 8:50 AM
25/07/2013 11:53 PM
25/07/2013 11:57 PM
25/07/2013 11:51 PM