El

   Privea trupul firav și chircit care stătea pe malul râului și i se strângea inima de durere. O iubea mai presus de însăși viața lui. Ea era femeia care îl făcea să zâmbească doar cu simpla ei prezență, și zâmbetul i se lărgea pe față cu fiecare gest și privire a ei. Și-a pus inima în palma ei încă de când a văzut-o prima oară. Încă de atunci a știut că ea va fi femeia alături de care își va petrece toată viața, iar acum nu-și dorea decât să o strangă în brațe, să o sărute și să îi aline durerea. Dar nu putea. Știa că tot ce ar fi văzut pe fața ei ar fi fost privirea înfricoșată, și asta nu putea suporta. Îl durea ca nu-și amintește de el, și il durea și mai mult așteptarea.

     Trecuseră deja doua luni de la accident. Două luni în care ea și-a suprimat amintirile. Nu era nimic în neregulă cu ea, spuneau medicii, doar că refuza să își amintească. Și pe el îl durea.  Își amintea cu groaza cum cel de la volan, într-o clipă de neatenție , a pierdut controlul mașinii și au derapat. Atunci totul a devenit alb. Îi mulțumea în fiecare zi lui Dumnezeu că le-a acordat o a doua șansă. Dar au pierdut o persoana dragă, o persoana care se bucura de increderea lor. A fost ca un frate pentru ea de când s-au stins bunicii ei, a fost familia pe care niciodată nu a avut-o. A înconjurat-o cu căldura unei prietenii, și apărat-o pe cât s-a putut de vitregiile sorții iar acum, ca s-a stins, o lume întreagă pare că s-a prăbușit pentru ea.  

   Își amintește cu durere de primele cuvinte rostite de ea, la aflarea veștii că el nu mai e: „L-am iubit iar acum e mort. A murit din cauza iubirii mele.” Și cuvintele au fost ca niște cuțite înfipte în inima lui. Sunt deja două luni de când așteaptă ca ea să își amintească de el. Două luni de când are grijă de ea cu o tandrețe nemărginită, două luni de când speră că iubirea lor v-a rezista uitării.Se trezeste brusc din visare cand simte privirea ei asupra lui.